Cu trei sau patru ani în urmă am participat la programul „Școala altfel”, vizitând o școală din sudul capitalei. Discuția viza românii din stânga Prutului , iar participanți erau elevii reuniți ai claselor a 9-a si a 10-a. Pentru început i-am întrebat ce este Basarabia. Nimeni nu știa si chicoteau încurcati. Într-un tîrziu , un băiat, unul singur a îndrăznit să ridice mâna si a spus : Basarabia este România. Luat prin surprindere l-am chestionat de unde știe acest lucru. Răspunsul sau a venit piezis si contondent ca o lama de cuțit : Așa scrie pe un perete lânga școala noastră. Cam la acest nivel se află cunoștințele noastre generale despre românii din lume. ( Realitatea este că informații despre Basarabia/R. Moldova apar mai des decât cele despre alte zone geografice cu minorități românești și ca atare mă asteptam ca elevii să știe mai mult despre spațiul transprutean. Ce s-ar fi întâmplat dacă întrebarea de început se referea la gorali , la timocenii sud-dunăreni sau la volohii din Poroșcova, Ucraina…)
Românii care ne înconjoară sunt în mare parte autohtoni, rămășițe ale evenimentelor istorice , mai vechi sau mai noi. Aceștia aparțin filonului lingvistic si cultural românesc, purtători firești ai tradițiilor comune. Alte comunități de români, raspândiți practic în toată lumea sunt colectivități de emigrație si migrație economică. Despre ei știm încă și mai puțin.
Articolul 7 din Constitutia României stabilește obligația de sprijin și întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor. Prevederi similare găsim și în legile fundamentale din Slovacia, Ungaria, Ucraina, Croația sau F.R.J. a Macedoniei, ca să menționez doar câteva țări. De asemenea le întâlnim și in legislația interna din : Federația Rusă, Austria, Bulgaria, Italia.
Din punctul nostru de vedere , o ameliorare a „stării” noastre de necunoaștere a existenței românilor de pretutindeni – la ruși este folosit termenul de „compatrioți”, iar Germania respectă anual o „Zi a unității germane” – se poate realiza atât sub aspect legislativ, cât si sub aspect educational-formativ.
1. Prevederile art. 7 din Constituție pot fi aprofundate prin completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. „Intărirea legăturilor” cu românii de dincolo de granițe , la care face referire legiuitorul român , presupune , desigur, sprijin substanțial si necondiționat pentru colectivitățile din străinatate, dar în același timp implică un efort constant de informare – în esență un demers educațional – a cetătenilor din țara. De aici , necesitatea predării in școli a acestor aspecte. Acest lucru se poate realiza introducând un aliniat nou la art. 13 din Legea nr. 299/2007 , articol care stabilește atribuțiile Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Noul aliniat ar putea impune atribuția institutului de a elabora – in parteneriat cu celelalte organisme ministeriale, cu participarea specialiștilor și a ong-urilor de profil – a unui manual și o programă școlara dedicate românilor din afara României. O atare prevedere s-ar îmbina , in mod fericit , cu celelate atribuții ale institutului : realizarea de studii, analize, cercetari ( art. 13, alin. 2, lit. d ), conceperea de proiecte si programe educationale ( alin.2, lit. h ),editarea unor lucrări de referință ( alin.2, lit. i ).
Apreciem că aceasta completare legislativă este compatibilă cu principiile dreptului internațional contemporan ( în primul rând cu Declarația Adunării Generale O.N.U din 18 dec. 1992 ) , dar si euroconformă ( Convenția – Cadru pentru protecția minorităților naționale și/sau Raportul despre tratamentul preferențial al minorităților naționale de către statul înrudit – Comisia de la Veneția 19-20 oct. 2001 ).
2. Manualul ” Români de pretutindeni” ar trebui sa abordeze aspectele istorice ale locuirii acestor categorii de români in spațiile respective, unitatea lingvistică, culturală , dar si spirituală, prezentarea marilor personalități născute în mijlocul lor și contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea poporului român ( mentionez , de pildă, bucovineanul Simion Florea Marian , aromânul Apostol Mărgărit sau transnistreanul Nichita Smochină…). Nu mai puțin, trebuie evidentiată continuitatea si rezilienta identitară a comunităților românești din exteriorul țării, adeseori supuse deznaționalizării si politicilor de „metisare” culturală promovate oficial în unele dintre statele gazdă. Din aceasta perspectivă putem privi indeplinirea acestor deziderate ca obligație legitima a României, patria istorică, etnică sau, dacă preferați, in calitatea sa de „kin state” sau „etat parent”.
Ce experiență avem în aceasta problematică ?
In anul 1903, Simion Mehedinți a conceput volumul ” Tările locuite de români” , cu urmatoarele capitole : „Românii din Macedonia”, „Țara dintre munți si cea din sesul Tisei”, „Țara dintre Prut si Nistru” si ” Bucovina”. Manualul avea ca motto : ” Pentru românii de pretutindeni” fiind aprobat ” pentru clasa a III-a primară urbană și divizia a III-a , anul I al „scoalelor rurale”. Pâna în anul 1911 cunoaste 6 editii. Republicarea din 1911 folosește titlul : ” România si țările locuite de români”.
In anul 1907 , profesoara Polixenia Rădulescu publica manualul ” Geografia României si a ținuturilor locuite de români”. Volumul este aprobat pentru clasa a III-a primară. Cea de-a 5-a ediție e publicată în 1915 ( ultima editie aflata in depozitul Bibliotecii Academiei).
Trebuie amintit aici și ” manualul de geografie pentru uzul clasei a IV-a secundare” cu ” 2 hărti in câte 6 culori” , volum intitulat ” România si țările locuite de români”. Autori : Dr. G.M. Murgoci, „docent la Universitate” si I. Popa – Burca, „profesor secundar”. Manualul a fost aprobat de Ministerul Instrucțiunii și Cultelor prin ordinul nr. 252 din 20 mai 1909. ( Academia Română va premia lucrarea cu premiul ” Asociațiunii Craiovene pentru cărțile didactice”).
Suntem îndreptățiți să credem că toate aceste eforturi didactice au avut un rol semnificativ in pregătirea si realizarea in 1918 a statului roman unitar, contribuind la formarea unui sentiment solid al solidarității naționale.
In sfârsit , realizarea manualului ” Românii de pretutindeni” ar putea reprezenta o inițiativă necesară, nicidecum festivistă, pentru a sărbătorii , în spirit, Centenarul Unirii , de care astăzi ne mai desparte mai puțin decât un an de zile.
Mihai Nicolae