Recent a avut loc un eveniment editorial rar întâlnit.  O dată la 86 de ani am putea spune…  Este vorba de apariția la editura Universul Academic, a volumului „Călătorii identitare. Românii megieşi”, a autorului Mihai Nicolae, doctor în științe juridice al Universității București și un adevărat împătimit după românitatea din proximitate.

Lucrarea este o veritabilă călătorie inițiatică, abordată cu empatie, prin universul comunităților românilor din vecinătatea României. Volumul proaspăt ieșit de la tipografie se dorește a fi un fel de prim episod, din multe altele, ce vor fi cuprinse in alte volume, dar care incă așteaptă așternerea pe hărtie din condeiul autorului.

„Călătoria” urmărește firul istorico-biografic al locurilor, evenimentele  dar și „descrierea” oamenilor. Atenția este fixată în  acest prim volum asupra Ținutului Herța, Transnistria, Bug, Sudul Basarabiei, Bulgaria, Banat-Voivodina.

Potrivit curatorului acestui volum, Dr. Irina Ariniei, lucrarea reprezintă „prima sinteză documentară apărută în ultimii 86 de ani, dedicată colectivităților naționale din vecinătatea României.  În anul 1935, diplomatul Mihai Adalbert Blenche – fost prim consul la Teheran – a publicat studiul  “Românii de peste hotare”. După aceea a urmat tăcerea, iar statul român a declinat orice preocupare pentru soarta românilor rămași în afara frontierelor. Acest studiu monografic prezintă  pentru prima dată împreună aceste comunități.”

Sursa: https://romaniabreakingnews.ro/pentru-prima-oara-dupa-86-de-ani-un-prim-volum-dedicat-colectivitatilor-nationale-din-vecinatate-calatorii-identitare-romanii-megiesi-a-autorului-mihai-nicolae/

Pin It on Pinterest