Diplomatul Vasile Stoica (1889-1959) s-a nascut intr-o familie de tarani in satul Avrig, in apropiere de Sibiu. Pamfil Seicaru scria :”…Vasile Stoica isi prezinta, cu o fireasca mandrie, parintii. El nu coboara, el urca dintr-un neam de tarani”. A ajuns sa detina functii importante in statul roman, participind la toate evenimentele care au marcat existenta natiunii romane in prima jumatate a sec. XX. A jucat un rol semnificativ in unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei, a infiintat „Liga Nationala a Romanilor din America”, a organizat serviciului consular al României în Statele Unite ale Americii şi Canada, a fost ambasador in Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Turcia si Olanda. Vasile Stoica a fost romanul care a participat la cele doua Conferinte de Pace de la Paris, in 1919 trimis de I.I.C. Bratianu si in 1946 trimis de dr. Petru Groza, unde a pledat pentru natiunea romana si cu materialele elaborate de el. A condus, inca de la infiintare „Biroul Pacii” (1942), preocupat de „destinul postbelic al romanilor de pretutindeni.
A fost lasat sa moara in infirmeria inchisorii Jilava…
Putin stiut astazi faptul ca Vasile Stoica a fost o emblema si un model al slujirii neconditionate a neamului sau.
Dr. Robert Stanciugel si oaspetii sai va invita miercuri 5 februarie 2014, ora 18:00 la Clubul Taranului pentru a urmari evocarea personalitatii si activitatii diplomatului Vasile Stoica.