Moldova de peste Nistru – “Transnistria” – se întinde între Nistru şi Bug, Marea Neagră la sud şi râurile Liadova (afluent al Nistrului) şi Rov (afluent al Bugului) la nord. În antichitate se numea Tiragetia (Getia/Dacia şi Tyras, numele antic al Nistrului), fiind locuită de neamuri tracice, amintite ca locuitori ai regiunii încă de pe la anul 1000 î.H. (Herodot). Se pot identifica două provincii istorice: Edisan, jumătatea sudică, numită şi Ucraina Hanului, pentru că până în 1792 s-a aflat sub hanul tătar de Oceacov şi Podolia, la nord întinsă între Camenita şi până aproape de Haliciu (Podolia este nume slav – dispare dobândind hotar – şi se traduce, aproximativ – ,,Ţara de sub dealuri”). Întreaga regiune sau părţi din ea s-a aflat, temporal, sub stăpânirile lituaniană, polonă, tătară sau turcă. Ruşii nu ajung aici decât în 1792.

Prezenţa românilor este consemnată încă de la anul 900 d.H (sub diferite etnonime: volohi, volohoveni, bolohoveni, brodnici, blacumeni (blac, forma germană a cuvântului vlah). O cronică rusă (Letopiseţul lui Ipatiev) menţionează pentru prima dată existenţa unei ,,Ţări a Bolohovenilor” (sec. 12 şi 13) în Transnistria de nord, întinsă între Nistru şi Nipru. Izvoarele amintesc existenţa unor cnezate şi voivodate, guvernate după vechiul drept românesc, formând un fel de “confederaţie”, prezentă ca atare la evenimentele istorice între 1150 -1257. În Transnistria de sud este pomenită ,,Ţara Brodnicilor”, în traducere – ,,Ţara românilor vadeni” (controlau vadurile de comerţ, de la slavul “brod” pentru vad). Un conducător al brodnicilor, Ploscînea, lupta la fluviul Calga în 1223 alături de Gengis Han împotriva conducătorilor slavi şi cumani. Căile de comerţ se aflau în grija românilor, drumul dintre Movilau şi Oceacov şi mai departe spre Caffa genovezilor în Crimeea era ştiut drept “șleahul vlahilor”. În 1454 , pescari români din Cetatea Albă ocupau la Lerici cetatea genovezilor de la limanul Niprului, ridicând stindardul moldovenesc pe metereze. Cetatea şi împrejurimile rămân la moldoveni până în 1475, pierzându-le în favoarea turcilor. În 1681, Duca Vodă primeşte hatmania Ucrainei Hanului (Moldova se întinde până la Nipru) si se intituleaza oficial ” Domn al Moldovei si Hatman al Ucrainei ” ( 1681-1684). Printr-un document din 1754, Ioan Vodă cel Cumplit dăruieşte o moşie ,,…din Ţara Moldovei mele de peste Nistru”. În 1699, Transnistria nordică e ocupată de poloni, iar partea sudică rămâne turcilor. În 1792, ruşii cuceresc Transnistria sudică şi un an mai târziu, în 1793, ocupă şi Transnistria nordică. Pentru prima dată, Rusia intră în regiune şi dobindeste hotar comun cu Moldovlahia. După numai 20 de ani vor anexa şi Moldova transpruteană, Basarabia (1812).

Prezenţa unei importante populaţii româneşti (moldoveneşti) determină şi organizarea religioasă. Mitropolia Proilavei (Brăila), înfiinţată de Sublima Poartă în 1559, avea jurisdicţie şi peste Nistru. Un ierarh se intitula, la 1765: ,,Daniil, mitropolit al Proilavei, Tomarovei, Hotin, al ţărmurilor Dunării şi al Nistrului şi al Ucrainei Hanului “. Factorul demografic, existenţa românilor explică păstrarea şi după raptul din 1812 a aceluiaşi teritoriu canonic. La cererea mitrololitului Gavriil Bădulescu Bodoni, ţarul Alexandru I încuviinţează o ,,Arhiepiscopie a Chişinăului şi Hotinului”, care păstorea şi aşezările Odesa, Tiraspol, Ananiev (Nani) şi Elisabetgradul. În 1837 se crează, însă, o arhidieceza nouă, a Odesei şi Chersonului, numai pentru Transnistria.
După victoriile din 1792 şi 1973, Imperiul Rus are o reală problemă cu exploatarea pământurilor recent dobândite. Rusia se confrunta, pe de o parte, cu un deficit de populaţie, iar pe de altă parte nu exista populaţie rusă. Elementul slav – rusesc, rutean, zapotojean, căzăcesc (cronica participării românilor în sotniile căzăceşti rămâne de scris ) se reducea – acolo unde exista -la fugarii de pe marile domenii şi la pribegitori. Această împrejurare determină politica de colonizare. Comunităţile româneşti (moldoveneşti) sunt încurajate să rămână, ademenite cu înlesniri şi privilegii. Grupuri de populaţii slave (şi ortodoxe) sunt îndemnate să colonizeze Moldova transnistreană. Nu numai: sârbi, bulgari, împreună cu polonezi, germani, evrei sunt aşezaţi aici. Moldovenilor anexaţi în 1812 li se oferă pământuri. Ţarul Nicolae I (1825-1855 ) hotărăşte ca ,,moldovenii dintre Nistru si Bug să aibă regim egal cu cel din Moldova”. Nu s-a întâmplat aşa, ci dimpotrivă, a început o insidioasă politică de asimilare, eficace pâna la un punct, dar fără succes definitiv.
În preajma Unirii din 1918, românii transnistreni nu au precupeţit niciun efort pentru a se alipi Basarabiei şi României, fără să obţină, însă, împlinirea arzătoarei lor dorinţe (Congresele de la Kiev – 1916, Odesa-mai 1917, Chişinău-oct. 1917, Tiraspol-dec.1917).

Trista notorietate de care se bucură Transnistria începe de la înfiinţarea, pe data de 11 oct. 1924, a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu “capitala” la Balta, mutată apoi la Tiraspol. A fost o implicită recunoaştere a ponderii demografice româneşti în Transnistria. O parte din Edisanul istoric intra aici. Podolia aparţinea Ucrainei sovietice. Ulterior, Transnistria “autonomă” va fi încorporată în nou creata republică socialistă Moldova (Basarabia, plus parte din Edisan), iar Ucraina va păstra restul pământului transnistrean. În anul 1992, în lipsă de alte idei, reapare în mod sângeros (la propriu) aceeaşi Transnistrie, tot “republicană, dar, acum “nistreană”.
Intermezzo: din anul 1941, până la încheierea războiului, Moldova de peste Nistru, Transnistria, s-a aflat sub control românesc, organizată administrativ ca un “guvernământ”. Românii înfiinţează Mitropolia Transnistriei, păstorită de IPS Visarion Puiu, moldovean din Paşcani. Un Institut Român Transnistrean se pregătea să susţină şcoala, limba şi cultura.

Dr. Mihai Nicolae

Pin It on Pinterest